Un anunț de câteva zile a captat atenția mass-media și a pasionaților: compania Colossal Biosciences ar fi „readus la viață” (sau de-extinct, cum le place unora să scrie) un lup antic din familia Canis dirus, un prădător iconic al Pleistocenului. Știrea, amplificată de similitudinea cu lupii din „Urzeala Tronurilor”, merită însă o analiză mai atentă pentru că nu este chiar așa cum s-a întâmplat.
Au readus la viață un lup preistoric… Sau doar un lup cu costum de cosplay?
Lupul în cauză nu este o creatură mitologică, ci un adevărat carnivor care a trăit până acum aproximativ 10.000 de ani în Americi. Cu o lungime care ajungea la doi metri și maxilare foarte puternice, acest prădător vâna mari mamifere precum bizoni și mastodonți. Extincția sa a coincis probabil cu dispariția prăzilor gigantice care constituiau sursa sa de hrană.
Dar ce a creat efectiv Colossal? Exemplarele prezentate în octombrie și ianuarie nu sunt adevărați „dire wolves”, ci lupi gri modificați genetic.
Cercetătorii au analizat ADN antic extras din fosile și au identificat variante genetice caracteristice ale Canis dirus, pentru a introduce apoi 15 dintre acestea în genomul lupului gri, modificând 14 gene în 20 de poziții diferite.
Rezultatul a fost nașterea a două animale cu aspect reminiscent al prădătorului antic: blană mai deasă și mai închisă, craniu masiv, urechi mai scurte. Un „restyling” genetic, nu o adevărată înviere. Ironic, numele lor sunt Romulus și Remus.
Această abordare ridică întrebări fundamentale: putem defini „de-extinct” un organism doar pentru că replică unele caracteristici estetice? Studiile din 2021 au demonstrat că acești lupi specifici aparțineau unei linii evolutive separate de cea a lupilor gri de aproximativ 5,7 milioane de ani, o distanță comparabilă cu cea dintre oameni și cimpanzei.
Paleogenetista Beth Shapiro, implicată în proiect, admite că obiectivul nu a fost crearea unui clon perfect, ci o „versiune funcțională” a animalului dispărut. Mulți oameni de știință, totuși, contestă această viziune.
După cum observă paleoecologa Jacquelyn Gill, aceste animale nu ne pot spune nimic despre adevăratul comportament sau ecologia Canis dirus, deoarece există aspecte ireversibile care depășesc cu mult genetica.
Exemplarele trăiesc în prezent într-o rezervație privată din Statele Unite. Cel mai promițător aspect al acestei experimentări nu se referă atât la „învierea” speciilor dispărute, cât la aplicarea tehnicilor dezvoltate pentru a salva specii în pericol, cum ar fi lupul roșu, a cărui diversitate genetică scăzută amenință supraviețuirea.
