Anticii greci iubeau să atribuie o origine divină multor fenomene naturale, în special nașterii copacilor, plantelor și florilor. Despre acest lucru vorbește și elegantul mit al Clitiei.
Vă propunem o legendă legată de o floare frumoasă, floarea-soarelui, atât de grațioasă încât grecii au decis că aceasta reprezenta o divinitate. Și în spatele fiecărui individ divin, în epoca clasică, există și o poveste foarte interesantă. Această legendă, în special, provine din cunoscutul al IV-lea carte din Metamorfozele lui Ovidiu, poet roman cunoscut pentru că a colecționat multe alte mituri legate de acest popor și civilizație.
“Soarele, stăpânul luminii, nu a mai vrut să se apropie de Clitia și să se bucure cu ea de plăcerile iubirii. De atunci, copleșită de nebunia pasiunii sale, nimfa, incapabilă să se resemneze, se topește și zi și noapte sub cer zace pe pământul gol cu capul descoperit și părul răvășit. Timp de nouă zile, fără să atingă apă sau hrană, își întrerupe postul doar cu rouă și lacrimi; nu se mișcă de pe pământ: nu făcea decât să privească în cursul său chipul zeului, urmându-l cu ochii. Se spune că trupul ei s-a lipit de sol și că o paloare lividă a transformat o parte din tenul ei în cel palid al ierbii; o altă parte este roșie și o floare asemănătoare cu violeta îi acoperă fața. În ciuda faptului că o rădăcină o ține, ea se întoarce mereu spre Soarele ei și chiar și așa transformată îi păstrează iubirea”. – cit. Ovidiu
Iubirea pentru Apollo
Clitia era o tânără nimfă îndrăgostită nebunește de Apollo, Zeul Soare, care a sedus-o pentru o scurtă perioadă, dar apoi i-a refuzat iubirea pentru o muritoare pe nume Leucotoe, fiica regelui oriental Orcamo.
Apollo, pentru a obține inima lui Leucotoe, s-a transformat în mama ei. Intrând în camera unde țesea cu slujnicele, a reușit să rămână singur cu fata și să o seducă.
Cuprinsă de o gelozie nebună, nimfa a decis să dezvăluie regelui unirea fiicei sale cu zeul Soarelui. Orcamo, atunci, furios de cele întâmplate, a făcut-o pe Leucotoe să fie îngropată de vie. În ciuda încercărilor lui Apollo de a o învia, Destinul s-a opus și din mormântul iubitei a răsărit o plantă de tămâie.
Pierdut ceea ce considera iubirea sa, Apollo nu a mai vrut să o vadă pe Clitia, care, din acest motiv, a început să se ofilească, refuzând să se hrănească și bând doar roua și lacrimile sale.
Transformarea Clitiei în Floarea-Soarelui
Clitia nu s-a resemnat niciodată: stătea zi și noapte într-un câmp privind iubitul său care traversa cerul de la răsărit la apus și cu capul mereu spre cer îi urmărea parcursul fără să-și întoarcă privirea.
Toate acestea până când Apollo, înduioșat, a transformat-o într-o floare, capabilă să-și schimbe înclinarea pe parcursul zilei în funcție de mișcarea Soarelui pe cer: floarea-soarelui așadar.
Mai jos o altă notă citată a scriitorului Ovidiu cu care dorim să încheiem acest articol. Iubirea este un sentiment profund și încă neînțeles:
“Deși reținută de rădăcină, ea se întoarce mereu spre Soarele ei, și chiar și așa transformată îi păstrează iubirea”
Întrebări frecvente
Cine este Clitia în mitologia greacă?
În mitologia greacă, Clitia este o nimfă îndrăgostită de zeul Soarelui, Apollo. Când Apollo o respinge, Clitia suferă imens și își petrece zilele observând soarele în timp ce se mișcă pe cer. După nouă zile, este transformată într-o floarea-soarelui care simbolizează iubirea ei neîmpărtășită. De fapt, în natură floarea-soarelui se mișcă în funcție de mișcarea soarelui.
Ce vrea să explice mitul Clitiei?
Mitologia poate fi interpretată în diferite moduri în funcție de cititor. În general, Clitia, transformată în floare, reprezintă persistența sentimentelor, dar și capacitatea de a se adapta, găsind un nou echilibru. Mitul poate fi interpretat și ca un avertisment asupra pericolelor obsesiei și atașamentului, deoarece Clitia se consumă pentru o iubire inaccesibilă, pierzându-și forma originală.
Ce origine are numele Clitia?
Numele Clitia derivă din grecescul klyzo care înseamnă „a fi copleșit” sau „a se legăna,” amintind de emoționalitatea puternică și iubirea copleșitoare a nimfei pentru Apollo în mitologia greacă.
De ce Montale o numește Clitia?
Montale o numește Clitia pe o femeie iubită (identificată ca Irma Brandeis) și o transformă într-o figură poetică ce întruchipează salvarea și răscumpărarea. În imaginația sa, Clitia este ca o „mesageră divină,” asemănătoare nimfei din mit, care aduce lumină și speranță, opunându-se întunericului și suferinței lumii.
