În cerul nocturn al regiunilor polare, un spectacol uluitor prinde viață în timpul lunilor de iarnă geroase: norii stratosferici polari, cunoscuți și sub numele de nori mama-perlă, luminează întunericul cu culorile lor iridescente. Totuși, în spatele frumuseții lor eterice se ascunde un rol crucial în ciclul ozonului, cu consecințe îngrijorătoare pentru mediu.
Ce sunt norii mama-perlă, cum se formează și de ce sunt atât de frumoși cât și îngrijorători
Acești nori speciali (care nu sunt printre cele mai rare fenomene, de fapt) se formează la altitudini cuprinse între 15 și 25 km în stratosferă, unde aerul este extrem de uscat și rarefiat. Pentru a permite condensarea în aceste condiții ostile, temperaturile trebuie să scadă la niveluri excepțional de scăzute până la -85°C, mult sub media stratosferică.
Compoziția unică a norilor mama-perlă este ceea ce le conferă frumusețea caracteristică: miriade de cristale de gheață, toate de dimensiuni similare (aproximativ 10µm), interacționează cu lumina într-un mod fascinant.
Când razele de lumină întâlnesc acești prisme minuscule, sunt difractate și interferează între ele, generând culorile iridescente care fac norii atât de încântători.
Totuși, formarea acestor nori nu este doar o chestiune de temperaturi extreme; implică mecanisme atmosferice complexe, cum ar fi interacțiunea dintre vânturile stratosferice și undele generate de trecerea aerului peste lanțurile muntoase.
Norii stratosferici polari se prezintă în două categorii principale, Tip I și Tip II, distincte în funcție de compoziția lor chimică. Primii conțin un amestec de apă, acid azotic și/sau acid sulfuric, în timp ce cei din urmă sunt compuși exclusiv din cristale de gheață și necesită temperaturi și mai scăzute (-83°C sau mai mici) pentru a se forma.
Frumoși dar dăunători
Dar de ce norii mama-perlă, în special cei de Tip I, sunt considerați atât de dăunători pentru mediu? Motivul constă în rolul lor de catalizatori pentru reacții chimice care accelerează distrugerea ozonului.
Suprafețele acestor nori transformă clorul prezent în atmosferă în forme extrem de reactive, cum ar fi monoxidul de clor (ClO). Când primăvara își face din nou apariția și soarele luminează din nou cerul polar, aceste molecule nocive atacă stratul de ozon într-o reacție în lanț, cauzând temuta „gaură de ozon” polară.
În plus, captează acidul azotic împiedicându-l să se combine cu ClO pentru a forma compuși mai puțin dăunători.
Este interesant de observat că norii mama-perlă sunt mai frecvenți la Polul Sud, unde temperaturile de iarnă sunt în general mai scăzute decât la Polul Nord. Totuși, în ultimii ani, aceste spectacole cerești au fost observate din ce în ce mai des și în Arctica, un semnal care ar putea indica schimbări în dinamica atmosferică globală așa cum s-a întâmplat cu ultima auroră boreală în Groenlanda.
