Când Ulise s-a legat de catarg pentru a rezista cântecului sirenelor, așa cum este descris în faimosul poem care nu va avea o adaptare cinematografică, nu și-a imaginat că acele creaturi mitologice s-ar fi inspirat din erbivore marine pașnice. Totuși, sirenienii (acesta este numele științific al ordinului) reprezintă cel mai probabil fundament biologic din spatele unuia dintre cele mai fascinante mituri din istoria umană.
Nu sunt pești, nu sunt delfini: ce sunt cu adevărat Sirenienii?
Sirenienii, cu mișcarea lor lentă și suspinele ocazionale la suprafață, ar fi putut ușor să inducă în eroare marinarii epuizați după luni de navigație. Silueta lor, văzută de la distanță, prezintă o vagă asemănare cu cea umană atunci când ies vertical din apă.
Adaptarea evolutivă a acestor mamifere la mediul acvatic a produs caracteristici extraordinare. Oasele lor, neobișnuit de dense, funcționează ca o balast natural permițându-le să rămână scufundate fără efort muscular continuu.
Un lucru și mai fascinant este că își controlează flotabilitatea reglând cantitatea de gaz intestinal datorită unui sistem de navigație verticală bazat pe flatulențe. Fun fact: lamantinii fac același lucru.
În prezent există doar patru specii de sirenieni: dugongul (Dugong dugon) și trei tipuri de lamantini.
Ce îi deosebește pe acești animale de „verii” lor marini precum focile și leii de mare? În timp ce aceștia din urmă sunt carnivori adaptați secundar la viața acvatică, sirenienii sunt exclusiv erbivori care pot consuma până la 30 kg de vegetație pe zi.
Comportamentul lor social dezvăluie aspecte surprinzătoare. În perioada de reproducere, masculii se confruntă în arene numite „lek„, comportament care amintește de cel al cerbilor și altor ungulate terestre.
Din păcate, viața lor este astăzi amenințată de factori multipli: dezvoltarea costieră, coliziunile cu ambarcațiuni și schimbările climatice. Coliziunile cu elicele bărcilor cauzează cicatrici adânci și adesea fatale, atât de mult încât în Florida cercetătorii identifică lamantinii individuali tocmai datorită acestor semne distinctive involuntare.
Declinul sirenienilor nu reprezintă doar pierderea potențială a unui grup zoologic unic, ci și sărăcirea întregilor ecosisteme costiere. Acești „grădinari ai mării” mențin de fapt în echilibru pajiștile subacvatice, habitat crucial pentru numeroase specii marine.
