Uitați de imaginea stereotipată a vikingilor: bărbați blonzi și masivi provenind exclusiv din Scandinavia. O analiză genetică efectuată pe 442 de indivizi găsiți în morminte vikinge dezvăluie o realitate mult mai complexă. Așa cum au existat Iron Maiden, adică femeile scut, este de asemenea adevărat că termenul „viking” înseamnă altceva.
ADN-ul dezvăluie că a fi viking era o meserie, nu o chestiune de sânge
Dar cine erau cu adevărat acești legendari războinici din Nord? ADN-ul povestește o istorie surprinzătoare: termenul „viking” identifica o meserie și un stil de viață, nu o apartenență etnică.
Analizele genetice au demonstrat că printre cei care erau îngropați cu arme și echipamente tipic vikinge se aflau persoane cu origini irlandeze, scoțiene și chiar membri ai poporului Saami, genetic mai apropiați de populațiile asiatice decât de cele europene. Chiar și fenotipul „blond” este mai mult un mit decât o realitate: numeroși războinici aveau părul închis la culoare.
Deosebit de semnificativă este descoperirea în Estonia a două nave funerare conținând peste patruzeci de schelete datate în anul 750 d.Hr. Patru războinici, îngropați alături cu săbiile în mână, s-au dovedit a fi frați de sânge.
Această descoperire sugerează că unele echipaje vikinge erau compuse din membri ai aceleiași familii sau comunități.
Cum influențau aceste legături dinamica socială a expedițiilor vikinge?
Datele genetice confirmă, de asemenea, direcțiile geografice ale expansiunilor lor: suedezii preferau Estul către Baltică și Rusia; danezii ținteau Anglia; norvegienii traversau Atlanticul către Irlanda, Islanda și Groenlanda. Această distribuție nu era întâmplătoare, ci urma logici teritoriale și economice precise.
Un enigmă fascinantă apare din mormintele din Groenlanda: multe femei cu ADN britanic erau îngropate conform ritualurilor scandinave. Întrebarea care rămâne este însă dacă acestea erau prizoniere de război sau au ales liber să se alăture coloniștilor?
În acest caz, ADN-ul ridică întrebări pe care arheologia tradițională nu le poate rezolva de una singură. Din aceasta însă se naște o reflecție: cât de modernă este această formă de fluiditate identitară pe care o recunoaștem astăzi într-o structură socială pe care am perceput-o întotdeauna ca fiind rigid structurată?
