În 1962, Tanzania, cunoscută atunci sub numele de Tanganyika, a fost lovită de un eveniment extraordinar care nu a provocat victime, dar a lăsat cicatrici emoționale profunde: o epidemie de râs incontrolabil care a implicat aproximativ o mie de persoane, forțând autoritățile să închidă școli și comunități. Dar dacă vă gândiți că a fost doar un exces de bună dispoziție… Ei bine, vă înșelați amarnic.
Un fenomen care nu este cu adevărat amuzant
Acest fenomen, aparent bizar și inexplicabil, nu a fost rezultatul unui exces de veselie, ci un caz emblematic de boală psihogenă de masă, o condiție în care un grup de indivizi manifestă simptome fizice sau comportamentale fără o cauză organică evidentă.
Originea acestei epidemii singulare poate fi atribuită unei eleve de la o școală de fete, care a fost brusc cuprinsă de o criză de râs incontrolabil, probabil declanșată de anxietate. Ca un val de neoprit, colegele au început să râdă fără oprire, într-un efect de domino care s-a extins rapid la alte școli și comunități, ducând la închiderea temporară a nu mai puțin de paisprezece instituții.
Simptomele includeau atacuri de râs și plâns de durată variabilă, de la câteva ore până la șaisprezece zile, adesea însoțite de comportamente neliniștite, cum ar fi alergări fără scop sau izbucniri bruște de violență.
Cauzele epidemiei de râs
În ciuda intensității episoadelor, experții nu au reușit să identifice cauze fizice sau organice. Cercetătorul Christian Hempelmann a atribuit evenimentul unei boli cunoscute și sub numele de sociogenă, un fenomen care apare atunci când un grup de persoane, expuse la situații de stres intens, manifestă simptome fără o cauză biologică evidentă.
În cazul elevelor tanzaniene, tensiunea emoțională ar fi putut fi amplificată de așteptările rigide impuse de școlile administrate de britanici și de incertitudinea politică ce a urmat independenței țării, obținută cu doar o lună înainte.
Istoria ne învață că stresul colectiv găsește adesea moduri surprinzătoare și neașteptate de a se manifesta. Situații similare s-au repetat în diferite părți ale lumii, adesea în medii unde oamenii se simt captivi sau neputincioși, cum ar fi în cazul unei școli din Lancashire, Anglia, unde unii elevi au început să sufere de greață și amețeli fără cauze aparente, sau în numeroasele episoade documentate în zone precum Kosovo, Afganistan și Africa de Sud, unde trauma colectivă este deosebit de puternică.
Experții subliniază că persoanele cele mai vulnerabile la acest tip de fenomene sunt adesea tineri, femei și indivizi cu roluri subordonate, cum ar fi angajații în medii de lucru problematice.
Un exemplu este cazul unui birou DMV din Lafayette, Indiana, unde lucrătorii au dezvoltat simptome de dificultăți respiratorii, deși clădirea fusese inspectată pentru contaminări și nu au fost găsite cauze concrete.
Este interesant de observat cum râsul, asociat de obicei cu beneficii psihofizice, poate uneori să capete conotații negative. În cazul epidemiei tanzaniene, râsetele nu au adus alinare persoanelor afectate, ci au fost o manifestare a suferinței, un mod prin care corpul comunica un disconfort profund în absența altor căi de eliberare.
Sursa: https://www.atlasobscura.com/articles/1962-laughter-epidemic-tanganyika
